CAP. 5 Masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despagubiri banesti
ART. 36
(1) Despagubirile banesti se acorda conform prevederilor prezentului capitol.
(2) Notificarile prin care persoana indreptatita solicita acordarea de despagubiri banesti sau opteaza pentru despagubiri banesti se adreseaza prefecturii in a carei raza se afla ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, in termenul si in conditiile reglementate de art. 21.
(3) In cazul in care persoana indreptatita a solicitat restituirea in natura, dar aceasta nu a fost aprobata sau nu este posibila, potrivit legii, unitatea detinatoare sau, dupa caz, primaria va transmite decizia, respectiv dispozitia privind oferta de acordare a despagubirilor banesti, prefecturii in a carei raza acestea isi au sediul, in termen de 60 de zile de la primirea notificarii. Daca valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiza, se va anexa si o copie de pe expertiza, iar daca oferta nu a fost acceptata si persoana indreptatita s-a adresat instantei, se va face aceasta mentiune.
(4) In cazul in care nu s-a efectuat o expertiza pentru stabilirea valorii imobilului, decizia sau, dupa caz, dispozitia mentionata la alin. (2) va cuprinde in mod obligatoriu valoarea estimativa a acestuia.
ART. 37
Dupa centralizarea notificarilor si a ofertelor de acordare a despagubirilor banesti prefecturile vor transmite centralizatoarele, impreuna cu materialele primite, Ministerului Finantelor Publice.
ART. 38
Pentru evaluarea despagubirilor banesti care urmeaza sa fie acordate persoanelor indreptatite, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministeriala formata din 2-3 reprezentanti ai Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Administratiei Publice.
ART. 39
Secretariatul comisiei interministeriale se asigura de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei.
ART. 40
Pe baza evaluarii despagubirilor banesti, in termen de un an de la expirarea termenului de 6 luni prevazut de lege pentru depunerea notificarilor, prin lege speciala se vor reglementa modalitatile, cuantumul si procedurile de acordare a despagubirilor banesti, care pot fi plafonate.
CAP. 6 Dispozitii tranzitorii si finale
ART. 41
Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, administrativa, civila sau penala.
ART. 42
(1) Distrugerile si degradarile cauzate imobilelor care fac obiectul prezentei legi dupa intrarea in vigoare a acesteia si pana in momentul predarii efective catre persoana indreptatita cad in sarcina detinatorului imobilului.
(2) Detinatorul imobilului, in prezenta persoanei indreptatite, va incheia un proces-verbal privind starea de fapt a imobilului, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii.
(3) In cazul nerespectarii de catre detinatorul imobilului a termenului prevazut la alin. (2) , persoana indreptatita se poate adresa executorului judecatoresc, care va intocmi procesul-verbal privind situatia reala a imobilului.
(4) In vederea recuperarii cheltuielilor suportate de persoana indreptatita pentru intocmirea procesului-verbal privind situatia de fapt a imobilului prin executorul judecatoresc copia legalizata de pe procesul-verbal constituie titlu executoriu impotriva detinatorului imobilului.
ART. 43
(1) Imobilele care in urma procedurilor prevazute la cap. III nu se restituie persoanelor indreptatite raman in administrarea detinatorilor actuali.
(2) Imobilele cu alta destinatie decat cea de locuinta, prevazute la alin. (1) , se pot instraina potrivit legislatiei in vigoare. Detinatorii cu titlu valabil la data intrarii in vigoare a prezentei legi au drept de preemtiune.
(3) Imobilele cu destinatia de locuinte, prevazute la alin. (1) , pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune.
(4) Sumele incasate ca urmare a vanzarii imobilelor prevazute la alin. (3) vor alimenta fondul prevazut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
ART. 44
(1) Chiriasii carora, in temeiul prevederilor art. 9 alin. 1-4 din Legea nr. 112/1995, li s-au vandut, cu respectarea prevederilor acestei legi, apartamentele in care locuiau au dreptul sa le instraineze sub orice forma inainte de implinirea termenului de 10 ani de la data cumpararii numai persoanei indreptatite, fost proprietar al acelei locuinte.
(2) Pretul vanzarii nu poate fi mai mare decat valoarea actualizata a pretului platit de chirias la cumpararea locuintei in baza Legii nr. 112/1995, cu exceptia situatiilor cand partile convin altfel.
(3) In termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana indreptatita trebuie sa notifice chiriasului dobanditor intentia de a cumpara locuinta si adresa unde poate fi gasita.
(4) Persoana indreptatita care a primit despagubiri banesti pentru imobil este obligata sa restituie statului, daca este cazul, diferenta dintre valoarea despagubirilor primite si pretul de cumparare platit fostului chirias, actualizate.
ART. 45
(1) Persoanele carora li s-a restituit in natura un imobil cu destinatia de locuinta si care detin cu chirie in aceeasi localitate o locuinta din fondul locativ de stat sunt obligate sa puna la dispozitie primariei aceasta locuinta la data mutarii efective in imobilul restituit. Locuintele din fondul locativ de stat eliberate se constituie intr-un fond locativ special destinat chiriasilor din imobilele restituite fostilor proprietari.
(2) Familiilor cu mijloace financiare situate sub nivelul venitului minim pe economie, invalizilor, pensionarilor si persoanelor cu handicap li se vor asigura locuinte sociale construite dintr-un fond constituit in cota de 2% din sumele obtinute din privatizare si care va fi prevazut anual in legea bugetului de stat.
ART. 46
(1) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.
(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.
(3) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobilele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) , sunt lovite de nulitate absoluta, buna-credinta neputand fi invocata in aceste cazuri.
(4) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele intocmite in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.
(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
ART. 47
(1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si in cazul actiunilor in curs de judecata, persoana indreptatita putand alege calea acestei legi, renuntand la judecarea cauzei sau solicitand suspendarea cauzei.
(2) In cazul actiunilor formulate potrivit art. 46 si 48, procedura de restituire inceputa in temeiul prezentei legi este suspendata pana la solutionarea acelor actiuni prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. Persoana indreptatita va instiinta de indata persoana notificata, potrivit art. 21 alin. (1) .
(3) In cazul in care persoanei indreptatite i s-a respins, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, actiunea privind restituirea in natura a bunului solicitat, termenul de notificare prevazut la art. 21 alin. (1) curge de la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti.
ART. 48
Persoanele indreptatite, precum si persoanele vatamate intr-un drept al lor, carora pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, actiunile avand ca obiect bunuri preluate in mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura solutiilor pronuntate, masuri reparatorii in natura sau prin echivalent, in conditiile prezentei legi.
ART. 49
(1) Chiriasii au dreptul la despagubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta prin imbunatatirile necesare si utile.
(2) In cazul in care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligatia de despagubire prevazuta la alin. (1) revine persoanei indreptatite.
(3) In cazul in care imobilul care se restituie a fost preluat fara titlu valabil, obligatia de despagubire revine statului sau unitatii detinatoare.
(4) Valoarea despagubirilor prevazute la alin. (1) se stabileste pe baza de expertiza.
(5) Prin imbunatatiri, in sensul prezentei legi, se intelege cheltuielile necesare si utile. Cuantumul despagubirilor se stabileste la valoarea actualizata a cheltuielilor, scazandu-se gradul de uzura al imbunatatirilor, in raport cu durata de viata normala a acestora, care se suporta de chiriasi.
ART. 50
Secretarii unitatilor administrativ-teritoriale vor lua masuri pentru conservarea tuturor dosarelor constituite de comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995, vor elibera, la cerere, copii de pe actele existente la dosar si vor da relatiile solicitate de persoanele indreptatite.
ART. 51
Cererile sau actiunile in justitie, precum si transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi si de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru. ART. 52
La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice alte dispozitii contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 14 noiembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.